Prima ediție a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ a întrecut așteptările încă de la debutul său, care a avut loc sâmbătă în cadrul sitului arheologic de la Cetatea Capidava. Zeci de constănțeni, turiști, reprezentanți ai instituțiilor constănțene și jurnaliști au participat la deschiderea celui mai nou proiect desfășurat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța împreună cu Asociația Culturală Obsidian și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Gândit ca o invitație la a descoperi într-o manieră unică și originală câteva elemente definitorii din istoria milenară a Dobrogei, această amplă manifestare culturală le-a prezentat participanților, în etapa sa inaugurală, într-o abordare inedită, istoria cetății Capidava. Pe lângă turul ghidat, care a oferit o nouă perspectivă asupra modului de dezvoltare a regiunii în decursul timpului din punct de vedere social, cultural, administrativ sau… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!