Câteva zeci de copii din comuna constănțeană Pantelimon, dar și din localitățile din împrejurimi, au avut ocazia la sfârșitul săptămânii trecute de a afla istoria locului și a cetății Ulmetum, din imediata apropiere, într-o manieră unică și originală. Totul s-a petrecut în cadrul celei de a patra etape a „Festivalului cetăților antice dobrogene“, proiect desfășurat în premieră de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în parteneriat cu Asociația Culturală Obsidian.
Întregul eveniment organizat cu această ocazie a început la orele prânzului, când micuții au avut parte de un atelier de ceramică în cadrul căruia au învățat de la specialiști câteva din tainele manevrării lutului. A urmat apoi o scurtă lecție de istorie susținută chiar de reprezentanții MINAC, care au făcut o trecere prin trecutul milenar al regiunii dintre Dunăre și… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!