Lacul Iezerul Sadovei este cunoscut pentru faptul că ar ascunde o comoară. Este o zonă foarte frumoasă, iar localnicii încearcă din răsputeri să atragă turiști. Se spune că pe fundul lacului Iezerul Sadovei există o comoară, care este păzită de „gardienii apelor”, adică de niște pești gigantici și de vipere.
Localnicii obișnuiesc să transmită legendele din generație în generație, astfel că ele să nu fie uitate niciodată.
„Se spune că tătarii fiind în zonă aici ascundeau toate bogăţiile – ce aveau, aur, bani, monede, ce era – la fundul lacului. Cine încerca şi cine voia să vină să le ia aurul sau termina, sau se îneca”, a spus un localnic.
Pe acest la se poate face plimbări cu barca și turiștii pot admira peisajele care îi încojorară. Lacul este renumit și pentru un record mondial la pescuit, fiind locul unde s-a prins un păstrăv de 8 kilograme, cu o lungime de aproape un metru.
Iezerul Sadovei se afla la aproape 1.000 de metri altitudine în Munții Obcina feredeului. Lacul s-a format în urmă cu circa 400 de ani și se situează la 10 kilometri de Câmpulung Moldovenesc. Pe malul lacului sunt foișoare unde turiștii se pot relaxa, iar în sate3 există multe unități de cazare dornice să primească oaspeți, iar o noapte de cazare costă între 150 și 350 de lei.