Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost arestat după ce a distrus intenționat mai multe statui dintr-un muzeu din Ierusalim. Numele acestuia nu a fost făcut public, poliția acționând după ce personalul de securitate au făcut mai multe sesizări în privința acestuia, relatează CNN.
Bărbatul ar fi deteriorat două sculpturi romane antice, care datează din secolul al II-lea d.Hr, conform Jerusalem Post.
„Joi, la sfârșitul după-amiezii, poliția districtului Ierusalim a primit un raport de la personalul de securitate de la Muzeul Israelului despre un vizitator care a distrus intenționat sculpturi cu o valoare financiară semnificativă expuse la muzeu, provocând daune substanțiale”, au declarat reprezentanții poliție israeliene.
Suspectul, un cetățean american, a fost dus la secția Moriah din capitala israeliană pentru interogatoriu.
„În timpul investigației inițiale, a reieșit că suspectul a săvârșit fapta deoarece a considerat că aceste sculpturi sunt «idolatre» și contravin Torei”, a mai transmis poliția.
Nick Kaufman, avocatul americanului, a negat că bărbatul ar fi acționat în baza unor convingeri religioase fundamentaliste, susținând că acesta are o boală mintală.
Vineri, 6 octombrie, bărbatul s-a prezentat la tribunal, acolo unde magistrații i-au prelungit detenția până luni, 9 octombrie.
„Suspectul nu a acționat din fanatism iconoclast. Faptele sale de dinaintea incidentului și comportamentul său general sugerează că suferă de o afecțiune bine recunoscută, cunoscută sub numele de Sindromul Ierusalimului”, se arată într-un mail trimis către CNN de către avocatul bărbatului.
„Cu acordul său și al poliției, el a fost trimis pentru o evaluare psihiatrică, urmând ca luni să fie eliberat din arest preventiv”.